Doctrina învierii trupului uman după moarte este una din cele mai mari inepții avansate de către diverse religii, inclusiv de către religia creștină – contrară însăși învățăturii lui Iesus Cristos! Argumentul pe care se sprijină erezia din cadrul religiei creștine este așa-zisa înviere a Omului biologic Iesus. Să vedem dacă este posibilă o asemenea abordare. Iesus Cristos, înainte de Marea lucrare de pe calvar, spunea: „Tată, îmbracă-Mă cu gloria pe care o aveam înainte de întemeierea lumii”. Fecioara Miriam (Maria) s-a născut cu ≈ 20 de ani înainte de AD (Ano Domini) ! Atunci cum putea Omul Iesus să ceară lui Dumnezeu să i Se redea slava pe care o avea înainte de întemeierea lumii ?! Cum a înviat Omul Iesus cel ucis pe cruce, din mormânt fără „veșminte”, care i-au rămas pe loc ?! Cum de nimeni din cei ce L-au cunoscut foarte bine pe Iesus în zilele Sale pământești nu-L recunoștea după chip ?! Toma, chiar avându-L în față și fiind informat că El este Iesus, nu L-a recunoscut după chip !

  NU Omul biologic Iesus a înviat, ci Îngerul Yahweh, Logosul lui Dumnezeu, care Se îmbrăcase de bună voie în trupul de moarte născut din Miriam ! Învierea Lui a avut loc odată cu dezbrăcarea de acest trup de moarte, Ieh/șua (Iesus) devenind iarăși Ieh/ova (Yahweh).

  Textul biblic ce constituie esența Marii lucrări a lui Dumnezeu – ÎNVIEREA îl constituie cel din Epistola lui Pavel către romani 10.9: Dacă Îl mărturiseşti pe Iesus ca Yahweh şi crezi în inima ta că El-Ohim L-a înviat din morți, eşti mântuit. Aşa cum este redat acest text în traducerile ce îşi au obârşia în Biblia latină vulgata, unde Yahweh este înlocuit cu Domn, avem parte doar de un mesaj precar și echivoc. Domn e și Budha e și Mahomed și orice om respectat.

  El-Ohim este în primul rând Dumnezeul (Creatorul) Absolut, Care este, implicit și Abstract, nefiind perceptibil altfel decât Concret (Revelat). Încă din cartea Genezei putem remarca că Dumnezeul Absolut (Abstract) crează, iar Același Dumnezeu Concret – Logosul vorbește. (...Dumnezeu a zis...). În Scriptură, atât Dumnezeul ca Absolut, cât și ca Logos, Se autodenumește: Yahweh. În primul caz: Yahweh El-Ohim, iar în al doilea: Elohim Yahwe (Îngerul Yahweh). Iesus este Yaweh (mai exact: Îngerul Yahweh) în haină de mântuitor (şua – trupul uman, mononăscut), în care a preluat păcatul lumii – independenţa, deconectarea omului de Dumnezeul Suprem. Acest TRUP, această haină în care S-a îmbrăcat Mântuitorul, trebuia să moară şi, murind, Yah-şua a devenit iarăşi Yah(weh), Același ÎNGER din Grădina Edenului, Care vorbea cu primii oameni creați. Îngerul Eternului (Îngerul Yahweh, Îngerul Domnului) S-a întrupat (Ioan 1.14), intrând astfel într-un trup de moarte (Ioan 3.16) și pe EL L-a înviat Elohim (Dumnezeul Absolut), dezbrăcându-L de acest trup al păcatului. Astfel, Yah/șua (Iesus) devenea iarăși Yah/weh, mai exact: Îngerul sau Revelația lui Yahweh. Cine nu a înțeles aceste realități, mai bine s-ar duce la niște ziduri și să plângă.

  Așadar, apostolul afirmă, pe de o parte, că Iesus este Yahweh, iar pe de altă parte că Yahweh L-a dat pe Iesus pentru a prelua păcatul omenirii în Sine și a-l nimici definitiv ca om biologic, înviind astfel omul ca entitate divină, odată cu biruinţa morţii de către Îngerul Yahweh îmbrăcat în haină umană, biologică. 

  Pe baza traducerilor (eronate) ale Bibliei s-au elaborat şi se elaborează numeroase concepții doctrinare, care mai de care mai abstruse, ajungându-se până acolo încât în cadrul aceleeaşi doctrine – religia creştină, noţiuni identice să fie prezentate diametral opuse.  Baza Doctrinei Creştine este Logosul scris al lui Dumnezeu – Biblia, transmisă omului pe Pământ, încă din vremea lui Moise(h).   Această Carte este perfect coerentă şi total infailibilă, fiind o compilare desăvârşită, bine caracterizată de Jean Jaques Rousseau:  A presupune că istoria evangelică (Biblia, n.a) este o ficţiune, ar însemna ca dilema să fie şi mai profundă, pentru că este mai greu de conceput ca un număr mare de persoane să cadă de acord spre a scrie o astfel de istorie, decât că unul le-ar fi furnizat materialul...  Semnele adevărului ei sunt atât de izbitoare şi de neimitat, încât inventatorul ar fi trebuit să aibă un caracter mai uimitor decât eroul.

  Aşa cum ştim, Biblia – Logosul scris al lui Dumnezeu are în conţinut cele două Scripturi: Scriptura ebraică – Legea şi Profeţii, care prezintă creştinismul la viitor, şi Scriptura greacă – Testamentul lui Cristos, care prezintă creştinismul la prezent, mai exact la timpul aorist, caracteristic limbii greceşti, în care a fost redactat Testamentul Vieţii. Nu este întâmplător că odată cu începutul propriuzis al creştinismului – Ziua Cincizecimii (A cincizecea Zi de la biruinţa morţii de către Cristos), mesajul imperativ de metagândire este la timpul aorist: metanoeson, metanoesate, care exprimă un timp cu acţiune nedurativă, precis, ce are loc în momentul primirii mesajului (care rămâne permanent): Astăzi! (Evrei 4.7), spre deosebire de acelaşi mesaj înainte de Marea Jertfă, când acesta este transmis la modul imperativ prezent: metanoi, metanoite.

  Vedem, dar din start că Doctrina Creştină are la bază Scriptura în plenitudinea ei, neavând nevoie de nici un fel alte scrieri adiacente sau ajutătoare. În nici o scriere ex-biblică nu este citat Dumnezeul Absolut la persoana a I-a, atât ca Yahwe(h), cât şi ca Yahweh Revelat: Yahşua, ci numai în Sfânta Scriptură.

  Doctrina Religiei creştine, însă, are la bază o literatură  proprie,  diferită de la o confesiune la alta, fiecare din acestea arogându-şi tălmăcirea tainică şi justă (sic!) a Scripturii!! Deci, baza doctrinară a religiei creştine NU este SCRIPTURA, ci tălmăcirea Scripturii, adică O altă scriptură (Galateni 1.6, 7). Să ne referim, pentru început, la concepţia învierii trupului biologic după deces, urmând apoi prezentarea principalelor argumente care atestă tălmăcirea Scripturii de către teologi, pentru crearea bazei doctrinei religiei creştine.

  Scriptura afirmă clar: Acolo unde este un testament, trebuie neapărat să intervină moartea celui ce l-a făcut (lăsat), pentru că un testament capătă putere (autoritate) după moarte; nu are nici o autoritate cât timp trăieşte cel ce l-a făcut (Ebrei 9.16, 17). Desigur, apostolul Pavel face referire expresă la Testamentul Omului Iesus Cristos, Care timp de trei ani şi jumătate a fost Revelaţia Dumnezeului Absolut – Yahwe(h) El-Ohim/ho Teos, neexistând un alt testament în întreaga Scriptură! Deci, un prim argument este acesta: Dacă Testamentul NU este valabil cât timp trăieşte Cel Ce l-a lăsat, atunci ori Testamentul NU are nici o autoritate, ori OMUL IESUS A MURIT IREVERSIBIL! Şi cum prima variantă este absurdă, rezultă categoric că Omul biologic Iesus NU A ÎNVIAT NICIODATĂ, ci Yahşua (Iesus) S-a dezbrăcat de haina biologică (trupul uman: Omul Iesus), redevenind (Îngerul) Yahweh!!!

  Trebuie menționat că exprimarea lui Iesus Cristos în zilele Sale pământești: Fiul omului... va învia (Matei 20.18, 19 etc.) nu constituie argument în favoarea învierii trupului biologic al lui Iesus, pentru că Mântuitorul întrebuinţează expresia Fiul omului doar pentru a sublinia asemănarea omului cu Dumnezeu (Geneza 1.26), deoarece Fiul omului de după Înviere nu mai era acelaşi cu Fiul omului de dinainte de Înviere. Atestarea fenomenului este prezentată în acelaşi Testament: absolut nimeni din cei ce L-au cunoscut pe Iesus în timpul vieţii Sale pământeşti NU L-A RECUNOSCUT DUPĂ ASPECTUL FIZIC pe Cel Ce a purtat chipul Omului Iesus Cristos, după ce El biruise moartea!  Chiar Toma, unul din ucenicii Săi, informat deja că Iesus este viu,  avându-L în faţă „ca Fiu al omului”, nu L-a recunoscut!! A trebuit să utilizeze simţul tactil ca să-L accepte ca fiind Însuși Iesus. Un om care a decedat şi este înmormântat, dacă s-ar arăta ulterior viu, ar fi recunoscut INSTANTANEU de oricare din cei ce l-au cunoscut înaintea decesului. Atunci de ce nimeni nu-L recunoştea pe Iesus? Pentru că NU mai era Omul Iesus, Care murise definitiv pentru păcatului lumii (Ioan 1.29), ci era Acelaşi Mesyah materializat şi NU Mesyah în trupul biologic născut din Miriam, cea aleasă de Dumnezeul Unic pentru zămislirea trupului în care urma să Se reveleze Acelaşi Dumnezeu (2 Corinteni 5.19). El putea fi recunoscut NUMAI prin credinţă, de către cei ce credeau în El. Acesta este al doilea argument în defavoarea învierii trupului biologic.

  Al treilea argument în combaterea falsei învieri a trupului biologic al lui Iesus îl constituie însăşi legea naturală, a Aceluiaşi Dumnezeu. În Scriptură ni se prezintă atestarea irevocabilă a defuncţiei trupului biologic al Omului Iesus, trup golit complet de sânge, fiind înjunghiat chiar în inimă (Ioan 19.33, 34). Speculaţia  că  trupul  defunct s-ar fi trezit la viaţă în răcoarea cavoului este împotriva oricăror legi naturale: în cazul acesta ar fi trebuit să fie refăcut întregul aparat circulator al trupului defunct. Un asemenea caz nu poate fi identificat cu coma profundă sau moartea aparentă, greşit denumită moarte clinică (dacă este clinică este definitivă!).

  Al patrulea argument în combaterea falsei concepţii este logica care descinde din Logos. O înviere a trupului biologic, unul şi acelaşi cu trupul de carne, înseamnă, pur şi simplu, reîncarnare, fenomen ce presupune reluarea vieţii într-un trup entropic, sexual şi supus iarăşi morţii. Numai un Dumnezeu neînţelept ar face aşa ceva.

  Dumnezeul Adevărat ne stipulează clar în Logosul Său că oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, după care vine Judecata (Evrei 9.27), iar reluarea vieţii se face NUMAI întru-un trup nou, de altă structură – bosonică (gluonică), care nu mai este nici efemer şi nici sexual. (Maica cea venerată ca fiind „mama lui   Dumnezeu” este în trup sexual,  din moment ce este mamă!).

   Acest trup nou, pentru cei ÎN CRISTOS (care cred în El), este un trup de glorie, convertibil (care se materializează-dematerializează la discreţia propriului nous, în deplină libertate, odată cu instituirea Regatului de 1000 de ani), fiindu-le şterse din memorie suferințele și păcatele firii pământești, rămânându-le numai recunoașterea persoanelor dragi, care și ele sunt moștenitoare ale vieții cerești. Celor care înviază în Cristos le este readusă în memorie și viaţa cerească de dinante de naşterea terestră, spre deosebire de cei înviaţi ÎN AFARA LUI CRISTOS (Apocalipsa 22.15), care NU primesc trupul convertibil (de glorie, de slavă), rămânând cu memoria pământească, veşnic în Locuinţa morţilor (sepultura!).  

  Omul născut pe Pământ este, ca trup, din țărână organizată în structură hipercomplexă, având în sine, în partea spirituală (mentală) un germen, din care se poate naște omul virtual (Ioan 3.3, 5), care în ziua de pe urmă înviază pentru eternitate !! El „se dezbracă” la deces (în ziua de pe urmă) de trupul biologic, urmând să fie „îmbrăcat” într-un trup nou (nesupus putrezirii!).

  Procesul ÎNVIERII se referă, aşadar, la învierea omului spiritual, născut din Dumnezeu, odată cu moartea trupului de carne şi nicidecum cu învierea acestui trup!! Diferenţa între omul care L-a acceptat în cuget pe Dumnezeul Unic şi cel care NU L-a acceptat constă în aceea că primul primeşte trupul de glorie, iar al doilea primeşte trupul lipsit de glorie., așa cum am văzut mai sus.